CRESC CU EDUCAȚIE – PROIECTE EDUCAȚIONALE ÎN COMUNITĂȚI DIN ROMÂNIA
CRESC CU EDUCAȚIE – PROIECTE EDUCAȚIONALE DEZVOLTATE ÎN COMUNITĂȚI DIN ROMÂNIA
Activități desfășurate de organizațiile partenere ale Fundației Echilibru Vita Nuova în cadrul programului „Cresc cu Educație”
În cadrul programului „Cresc cu Educație”, finanțat de Fundația Echilibru Vita Nuova, 16 organizații neguvernamentale din comunități diferite din România desfășoară proiecte educaționale dedicate copiilor și tinerilor. Prin activități de literație, dezvoltare personală, educație nonformală, implicare civică și colaborare comunitară, aceste inițiative contribuie la crearea unor contexte de învățare accesibile, creative și incluzive.
Iată câteva dintre activitățile desfășurate de organizațiile partenere, evidențiind impactul proiectelor implementate împreună cu Fundația Echilibru Vita Nuova în comunitățile locale.
PROIECTUL “PAGINI VERZI, INIMI DESCHISE” – DOBRIN, JUDEȚUL SĂLAJ
În luna aprilie 2026 au continuat activitățile proiectului „Pagini verzi, inimi deschise”, derulat de Asociația Educațional Times în parteneriat cu Biblioteca Publică Dobrin și Școala Gimnazială Nr. 1 Dobrin, în cadrul programului „Cresc cu Educație”, al Fundației Echilibru Vita Nuova.
Proiectul promovează educația prin lectură, colaborare și implicare comunitară, oferind copiilor oportunități de dezvoltare personală și socială într-un mediu creativ și prietenos. În această perioadă au fost organizate activități de literație pe grupe de vârstă, menite să stimuleze imaginația, comunicarea și bucuria învățării.
Totodată, în cadrul atelierului de grădinărit și plantare, copiii și părinții au contribuit la amenajarea curții bibliotecii prin plantarea de arbuști, flori și semințe, transformând spațiul într-un loc mai primitor și mai vesel pentru întreaga comunitate. Activitatea a încurajat responsabilitatea, colaborarea și implicarea activă a familiilor în viața comunității locale.
PROIECTUL „POLUL NORD” – DARABANI, JUDEȚUL BOTOȘANI
În luna aprilie 2026 au continuat activitățile proiectului „Polul Nord”, derulat de Asociația Polul Nord în parteneriat cu Fundația Echilibru Vita Nuova, în cadrul programului „Cresc cu Educație”.
Proiectul susține dezvoltarea personală, creativă și civică a tinerilor din comunitatea Darabani prin activități educaționale și experiențe de învățare nonformală. În această perioadă au fost organizate ateliere de scriere creativă, sesiuni dedicate orientării vocaționale și oportunităților pentru tineri, activități de educație ecologică și sănătate emoțională, precum și un atelier de teatru realizat în colaborare cu trupa Orfeu.
Prin aceste activități, participanții și-au dezvoltat abilitățile de comunicare, exprimare creativă și lucru în echipă, fiind încurajați să se implice activ în comunitate și să exploreze teme importante pentru dezvoltarea lor personală, precum responsabilitatea față de mediu, stabilirea limitelor sănătoase și identificarea propriilor interese și aspirații.
În luna aprilie au fost organizate 6 activități educaționale și comunitare, la care au participat 122 de elevi și tineri din Darabani.
PROIECTUL „CLUBUL JOCURILOR COMUNITARE” – BRĂILA
În luna aprilie 2026 s-au desfășurat activitățile proiectului „CLUBUL JOCURILOR COMUNITARE”, implementat de Asociația de Consultanță, Integrare și Dezvoltare Europeană în parteneriat cu Fundația Echilibru Vita Nuova, în cadrul programului „Cresc cu Educație”.
Proiectul a oferit copiilor din cadrul Centrului Multifuncțional oportunitatea de a participa la ateliere interactive bazate pe jocuri educative, activități de comunicare, exerciții de creativitate și dezvoltare personală. Pe parcursul lunii aprilie au fost organizate mai multe întâlniri tematice, în cadrul cărora copiii au luat parte la jocuri precum „Ghicește melodia”, „Ghicește cuvântul”, „Ghicește mima”, „Chef Junior”, „Scapă cine poate”, „Găsește-mă pe glob!” sau „Vânzătorul misterios”.
Activitățile au urmărit dezvoltarea spiritului de echipă, a creativității, comunicării și atenției, prin metode de educație nonformală și jocuri interactive adaptate diferitelor grupe de vârstă. Totodată, copiii au fost încurajați să își dezvolte imaginația, capacitatea de exprimare și abilitățile sociale într-un mediu prietenos și dinamic.
Atmosfera atelierelor a fost una energică și participativă, copiii implicându-se cu entuziasm în toate activitățile propuse. Prin componenta ludică și interactivă, proiectul a contribuit la crearea unui spațiu sigur și atractiv pentru învățare, colaborare și dezvoltare comunitară.
PROIECTUL „MUTARE PENTRU EDUCAȚIE” – IAȘI
În luna aprilie 2026 au continuat activitățile proiectului implementat de Asociația Club Sportiv Mutare pentru Educație, în parteneriat cu Fundația Echilibru Vita Nuova și DGASPC Iași, în cadrul programului „Cresc cu Educație”. Activitățile s-au desfășurat în cadrul Caselor familiale din Cornești și au avut ca punct central utilizarea șahului ca instrument educațional și de dezvoltare personală.
În cadrul atelierelor organizate, copiii au participat la sesiuni interactive de șah și activități educative menite să stimuleze atenția, răbdarea, concentrarea și încrederea în sine. Prin metode de educație nonformală și printr-o abordare bazată pe empatie și sprijin constant, participanții au fost încurajați să își dezvolte abilitățile sociale, spiritul de fair-play și capacitatea de colaborare.
Activitățile desfășurate în luna aprilie au evidențiat implicarea activă a copiilor și progresul acestora în ceea ce privește comunicarea, responsabilitatea și gestionarea emoțiilor. Atmosfera atelierelor a fost una pozitivă și motivantă, contribuind la crearea unui spațiu sigur și prietenos pentru învățare și dezvoltare personală.
Prin parteneriatul dintre Asociația Club Sportiv Mutare pentru Educație, Fundația Echilibru Vita Nuova și DGASPC Iași, proiectul continuă să ofere copiilor oportunități de dezvoltare prin educație, joc și susținere emoțională, demonstrând impactul activităților nonformale în comunitate.
PROIECTUL „ÎMPREUNĂ PENTRU CORPUL NOSTRU: IGIENĂ MENSTRUALĂ ȘI EDUCAȚIE SEXUALĂ” – CLUJ
În luna aprilie 2026 au continuat activitățile proiectului „Împreună pentru Corpul Nostru: Igienă Menstruală și Educație Sexuală”, desfășurat în unități de învățământ din Cluj-Napoca și comuna Mihai Viteazu. Activitățile au fost dedicate informării și educării tinerilor cu privire la sănătatea reproductivă, igiena menstruală și prevenția HPV.
În cadrul atelierelor interactive organizate în licee și școli gimnaziale, elevii au participat la sesiuni educaționale adaptate vârstei lor, bazate pe dialog deschis, prezentări interactive și activități de tip quiz/Kahoot. Temele abordate au vizat importanța igienei personale, prevenția, sănătatea reproductivă și accesul la informații corecte într-un mediu sigur și prietenos.
Totodată, proiectul a inclus activități desfășurate împreună cu organizații de tineret precum BEST, OSpN și ESN, contribuind la creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor privind sănătatea și prevenția. Implicarea voluntarilor și interesul manifestat de participanți au evidențiat importanța educației pentru sănătate în comunitate.
PROIECTUL „CRESC ÎN COMUNITATEA MEA” – CLUJ
În cadrul proiectului „Cresc în comunitatea mea”, Asociația Alegria a continuat desfășurarea activităților educative dedicate copiilor din comunitatea Ciurila, prin organizarea unor ateliere interactive și inițiative de dezvoltare personală și creativă.
Una dintre activitățile principale a fost organizarea Atelierului de scriere creativă susținut de scriitoarea Adina Rosetti, desfășurat online, pe platforma Zoom, în colaborare cu Școala Gimnazială Ciurila. Activitatea a avut o durată de trei ore și a reunit 30 de copii și un cadru didactic, participarea fiind coordonată de reprezentanții Asociației Alegria, Andreea Mocian și Delia Matei. Atelierul a urmărit stimularea imaginației, dezvoltarea exprimării creative și încurajarea participării active a copiilor în activități educative nonformale.
Totodată, în cadrul proiectului au fost realizate activități de organizare și planificare pentru etapele următoare, inclusiv stabilirea calendarului atelierelor și a procedurilor de desfășurare a acestora. A fost pregătit Atelierul de muzică și mișcare coordonat de Arthur Zedler, fiind create materialele vizuale și evenimentul de promovare online. De asemenea, au fost stabilite detaliile pentru atelierul de gătit părinți–copii coordonat de chef Mircea Boar și pentru organizarea taberei „Cresc în comunitatea mea”, desfășurată la Școala Gimnazială Ciurila și în Cluj-Napoca.
În vederea promovării activităților și creșterii vizibilității proiectului, au fost realizate și distribuite postări pe platformele Facebook și Instagram, acestea fiind preluate și redistribuite atât de Asociația Alegria și partenerii implicați, cât și de părinții elevilor participanți. Activitățile de comunicare au contribuit la consolidarea relației cu comunitatea locală și la creșterea interesului pentru proiect și pentru activitățile educative propuse.
ÎMPREUNĂ PENTRU EDUCAȚIE ȘI COMUNITATE
Prin programul „Cresc cu Educație”, proiectele implementate în parteneriat cu Fundația Echilibru Vita Nuova continuă să ofere copiilor și tinerilor contexte de învățare, dezvoltare personală și implicare comunitară.
Activitățile desfășurate în luna aprilie reflectă diversitatea inițiativelor educaționale și impactul pe care colaborarea dintre organizații, școli și comunități îl poate avea în viața copiilor și tinerilor din România.







